Franța este în “pole position” pe piata vinului online

Franța este în “pole position” în ceea ce privește piata vinului online – ea reprezentând cea mai mare oportunitate a țării de a merge înainte.

 Asta conform lui Tim Wilson, director al Wilson Drinks Report, care a vorbit delegaților la summit-ul Harpers din Franța. El a adăugat că piața vinului online de specialitate din Marea Britanie totalizează vânzări de 500-800 de milioane de lire sterline. Având în vedere că valoarea totală a pieței vinului off-trade(vânzări către comercianții cu amănuntul de produse alimentare, cum ar fi supermarket-urile)din Marea Britanie este de aproximativ 5 miliarde de lire sterline, vânzările de vin online ar reprezenta 10-15%.

 Datele EPOS, colectate de la cei mai importanți unsprezece retaileri de vin de specialitate, inclusiv Tesco Wine, a evidențtiat poziția dominantă a vinului francez, cu o valoare a vanzărilor in crestere cu 13,4% și a volumelor cu 11% între iulie și decembrie 2013, a declarat Wilson.

 Wilson, de asemenea, a nominalizat Amazon UK ca fiind un “tigru ascuns în iarbă”, listând în prezent 22.000 de vinuri, din care 3.000 provenind din Franța. “Ma astept la mult mai multe realizări din partea Amazon – online-ul este una dintre cele mai mari oportunități pentru vinul francez de a merge înainte”, a adăugat Wilson.

 Folosind datele IWSR(International Wine & Spirit Research) între 2003-2013, Wilson a descris o imagine sumbră pentru vinurile franțuzești în piețele tradiționale, cu volume în scădere cu 39% pe „ontrade”(se referă la vânzări în hoteluri, baruri și restaurante) și off-trade, față de creșterea de 53% din Italia și 70% creștere în Franța. Datele off-trade, compilate de IRI MAT la 13 septembrie 2014, au arătat că valoarea vinurilor franțuzești a scăzut cu 1,4%, la 605 milioane lire sterline. Însă prețul de retail recomandat pentru vinurile franțuzești a fost de £ 5.99 față de media vinurilor comercializate(£ 5.23). Valoarea vânzărilor off-trade pentru vinurile franțuzești a scăzut cu 7,2% pentru perioada de referință.

 Jon Rebuck, director de marketing la Wines Direct, care compară ofertele online de vinuri din Marea Britanie, a efectuat un sondaj privind popularitatea vinurilor franțuzești în mediul online. Din cei 1000 de respondenți, peste 60% dintre ei au fost de sex masculin, 50% peste 50 de ani iar 86% au declarat că beau vin produs în Franța, cel puțin o dată pe lună. Aproape două treimi au declarat ca achiziționează vin în mod regulat – cel puțin o dată la trei luni, 50% dintre ei cumpărând vinuri cu o valoare situată între £ 5 si £ 8 pentru o sticlă, 25% dintre ei la prețuri de £ 10 la £ 15 și 15% plătesc peste £ 15 pentru o sticlă.

 Reprezentanta Sopexa, Anne Burchett, a aruncat o privire de ansamblu asupra piețelor mondiale și a descris piața din Marea Britanie ca fiind un “far călăuzitor” pentru Franța. Ea a mai spus că recolta însemnată din regiunea Champagne din acest an, dar și din celelalte regiuni franceze “ar trebui să ajute Franța să aibă succes pe piețele de export din intreaga lume”.

No Comments Yet.

Comenteaza acest articol

Your SEO optimized title