Vanzarile de vinuri bag-in-box la 3 litri in declin

 

Cutiile cu vinuri bag-in-box la 3 litri sunt în declin pe termen lung – vănzările au scăzut cu 14,6% în ultimul an – consumatorii fiind alungați de prețurile mari.

Reprezentanta Nielsen, Natasha Kendall, a declarat “cutia cu vin de 3 litri se vinde mai greu” decât rivala sa de 2 litri, sugerând că prețul ar fi principala problemă, deoarece o cutie de trei litri cu vin bag-in-box costă la fel ca o sticlă de 70 cl de băuturi spirtoase. Prețul mediu pentru un bag-in-box de 3 litri a fost de £15,83 pentru anul 2014, in creștere cu 3,4% față de anul trecut. Volumul vânzărilor de vin bag-in-box la trei litri a scăzut cu 14,6% in ultimul an, în timp ce întreaga categorie de vinuri bag-in-box a scăzut cu 7,3%.

Câțiva comercianți cu amănuntul, inclusiv Sainsbury, au oprit de la vânzare cutiile de 3 litri în favoarea recipientelor mai mici.

Valoarea vânzărilor pentru vinul bag-in-box de trei litri a scăzut cu 11,4%, la 163 milioane de lire sterline – în urmă cu doi ani, categoria totaliza vânzări în valoare de 208 milioane de lire sterline. În general, întreaga categorie de vinuri bag-in-box a văzut o scădere a valorii vânzărilor cu 3,1%, la 282,8 milioane de lire sterline în ultimul an.

Kendall a spus că distribuția de vinuri bag-in-box a fost o problemă, deoarece categoria s-a aflat în declin în ultimii doi ani. “În opinia mea, consider că alimentarele le-au scos de la vânzare din cauza scăderii ratei de vânzare”, a adăugat ea.

Guy Young, director de vanzari la Kingsland Wine & Spirits, a declarat că mulți comercianți cu amănuntul consideră categoria de vinuri bag-in-box, “obosită”.

Când te uiți la alte piețe – Suedia consumă 55% din vinul său prin intermediul formatului bag-in-box – “este vorba despre o gândire diferită”, a spus Young.

Kingsland produce în prezent aproximativ 7 milioane de litri de vinuri bag-in-box, sau 9% din producția sa în format bag-in-box, dar a remarcat o schimbare majoră de trend, de la formatul de 3 litri, către cele de dimensiuni mai mici, de 2 litri; vânzările de vinuri bag-in-box de 2 litri depășindu-le pe cele de 3 litri. Conform declarațiilor lui Young , consumatorii s-au speriat de cutiile de dimensiuni mai mari, din cauza prețului ridicat pe unitate.

Din aceeasi categorie

Comments are closed.

Your SEO optimized title